Turmericul Sau Curcuma Beneficii Pentru O Sănătate De Nota 10

Nivelul de Sănătate al fiecărei persoane, este influențat în cea mai mare parte de alimentație și mișcare. Cu cât alimentația este mai simplă și mai aproape de natură cu atât nivelul de sănătate, energie și starea de bine sunt mai ridicate.

Turmeric!

Turmericul sau Curcuma este un condiment extrem de eficient pentru organismul uman, datorită valorilor sale nutriționale.

Turmericul este folosit de câteva mii de ani în China și în India în medicina naturistă, pentru a trata diferite afecțiuni medicale, boli dermatologice, infecții, fiind utilizat frecvent pentru reducerea durerilor și inflamațiilor din organism, dar și ca supliment pentru reducerea stresului și a depresiei.

Din rădăcina plantei, numită curcuma longa, se extrage acest condiment, supliment nutritiv sau medicament folosit în medicina naturistă chineză și indiană!

Turmeric curcuma

Curcuma Longa

Turmeric sau Curcuma este un condiment care provine din rădăcina de Curcuma longa și care conține o substanță numită curcumină.

Curcuma (Curcuma longa) este o plantă aparținand familiei ghimbirului (Zingiberaceae), fiind cultivată foarte mult în regiunea de sud și sud-vest a Asiei.
Tulpinele sale subterane, (rizomii) sunt principala sursă din care se extrage acest condiment și colorant de culoare galben intens strălucitor.

Turmericul, care are un loc important și în bucătăriile din India, China, Iran, Malaesia, Thailanda si Polinezia este consumat în special ca și condiment ce pune în valoare culoarea și gustul alimentelor.

Citeste si articolul: 14 Sfaturi Pentru Un Stil De Viata Sanatos!

Efectele Turmericului Asupra Sănătății

Acest supliment minunat de culoare galben-portocalie, pe care natura ni l-a pus la dispoziție, conține o substanță polifenol lipofila, pe numele ei curcumina, are un rol deosebit de important în prevenirea și tratarea diferitelor boli, de la cancer la boli autoimune, neurologice, cardiovasculare și diabetice, datorită efectelor sale antioxidante, antiinflamatorii, anticanceroase.

Proprietățile Medicale Și Compușii Bioactivi Ai Curcuminei

Există deja studii de laborator care au demonstrat că, curcumina inhibă semnificativ tumorigeneza de colon și dimensiunea tumorilor prin activitățile sale biologice.

Curcumina are proprietăți antiinflamatorii și antioxidante, fapt pentru care este luată tot mai mult în considerare în cercetarea clinică și în dezvoltarea strategiilor de prevenire a cancerului.

Curcumina se găsește într-o proporție de aproximativ 3% din greutatea tulpinei de curcumă, curcuma longa fiind planta cu cea mai mare concentrație de curcumină cunoscută.

Pentru tratarea afecțiunilor este necesar consumul a peste 1 gram de curcumină pe zi, fapt care nu este posibil doar prin consumul de curcuma din condimente. În acest sens este necesar consumul de suplimente de curcumina.
Turmeric curcumina

Curcumina este totuși slab absorbită în fluxul nostru sanguin deoarece biodiponibilitatea curcuminei este una destul de scăzută. În acest sens, este necesar cunsumul curcuminei în combinație cu piperina, substanța naturală care se găsește în piperul negru și care va ridica rata de absorbție a curcuminei în fluxul sanguin cu peste 2000%.

Majoritatea suplimentelor de curcumina au în componența lor și piperina ceea ce le face mult mai eficiente.

Foarte important de reținut este faptul că, curcumina este solubilă în grăsimi și din acest motiv o variantă foarte eficientă este consumarea suplimentelor de curcumina, împreună cu o masă bogată în grăsimi.

Curcumina Este O Substanță Naturală Antiinflamatoare

Când vine vorba despre inflamație, cuvânt care derivă din latinescul inflammatio și care înseamnă a lua foc, aceasta este răspunsul biologic la reacțiile nocive din organism, în urma acțiunilor produse de microorganismele patogene, a factorilor iritanți dar și a celor produse de celulele îmbolnăvite.

Practic, prin inflamație, organismul luptă împotriva microrganismelor și factorilor iritanți, care, în lipsa ei, ar favoriza apariția bolii, inflamația dând startul procesului complex de vindecare de care organismul are nevoie.

Curcumina Este O Substanta Naturala Antiinflamatoare

Pe termen scurt inflamația este benefică, mai ales pentru că este un semnal că în acea zonă este o problemă, corpul intrând în alertă.

Pe termen lung însă, inflamația este o problemă deoarece poate ataca și distruge țesuturile corpului, de aceea, turmericul poate ajuta la combaterea inflamației cronice ajutând la prevenirea și tratarea multor afecțiuni, luptând împotriva cancerului, bolilor de inimă, boala alzheimer și diverse boli degenerative.

Deși inflamația acută pe termen scurt este benefică, poate fi o preocupare dacă devine cronică și atacă propriile țesuturi ale corpului.
În concluzie, curcumina este o substanță bioactivă foarte benefică organismului uman care poate lupta împotriva inflamației.

Turmericul Beneficii Pentru Sănătate

Turmericul este folosit de mii de ani în medicina tradițională indiană (medicina ayurvedică, medicina care se concentrează pe a îmbunătăți starea de bine, echilibrul dintre trup, minte și suflet).

De asemenea de mii de ani turmericul este folosit și în medicina tradițională chineză pentru beneficiile și proprietățile terapeutice pe care turmericul le are, ajutând la tratarea inflamațiilor.

Citeste si articolul: Cele mai bune 3 diete!

Beneficiile Turmericului – Curcuminei

Este demonstrat deja prin nenumărate studii că turmericul are nenumărate folosințe dintre care subliniem cele mai importante:

Beneficiile Turmericului

Turmericul Are Rol Antioxidant Și Antiinflamator

Fiind unul dintre cei mai puternici antioxidanți naturali, turmericul are capacitatea de a reduce inflamațiile, având puterea de a inactiva anumite enzime care favorizează acest proces.

Efectul puternic antioxidant al curcuminei are puterea de a neutraliza radicalii liberi prin donarea unui electron către un radical liber, ceea ce va transforma radicalul liber într-unul nonreactiv, întrerupându-i efectul nociv.

Proprietățile antioxidante practic stimulează și crește puterea enzimelor antioxidante, ajutând la prevenirea problemelor inflamațiilor din intestin, prevenirea astmului dar și a artritei.

Curcuma Are Efect Anticancerigen

S-au efectuat foarte multe studii la animale,  inclusiv la om, observându-se influența turmericului asupra stopării dezvoltării cancerului.

S-a descoperit că proprietățile miraculoase ale curcumei pot reduce formarea, creșterea și dezvoltarea cancerului la nivel de celule, reducând răspândirea cancerului.

Cercetările au demonstrat că turmericul luptă la distrugerea celulelor canceroase și ajută la reducerea efectelor secundare negative în urma chimioterapiei.

Curcumina are un mare aport în stoparea dezvoltării tumorilor, datorită compușilor antiinflamatori pe care îi conține, jucând un rol important în prevenirea și tratarea mai multor tipuri de cancer, pancreatic, cancer colorectal, cancer de sân, cancer de prostată sau cancer gastric.

Curcumina Protejează Inima Împotriva Bolilor

Interiorul inimii, al vaselor de sânge și al celor limfatice sunt acoperite de endoteliu.

Aceasta este o membrană subțire, un țesut compus din celulele endoteliale care joacă un rol foarte important în reglarea tensiunii arteriale.

Studiile au arătat că curcumina ajută la îmbunătățirea funcției endoteliale.

Curcumina Ajută La Prevenirea Și Tratarea Diabetului

Curcumina ajută la prevenirea și tratarea diabetului, a bolilor renale diabetice (nefropatiile diabetice), care afectează persoanele cu diabet zaharat tip 1 și diabet zaharat tip 2.

Curcumina Prevenirea Si Tratarea Diabetului

Există studii făcute în laborator pe șoarecii cu diabet de tip 1 și de tip 2, care au demonstrat că hrănirea cu aproximativ 80 mg de tetrahidrocurcumină (una dintre principalele substanțe ale curcuminei) pe kg corp, a condus la diminuarea cantității de zahăr din sânge.

Curcumina Tratament Pentru Osteoartrită

Curcumina ajută la ameliorarea simptomelor la osteoartrită, datorită proprietăților sale anti-inflamatorii puternice, iar studiile au arătat că folosirea curcuminei pe o perioadă de minim 8 luni este o soluție de tratament eficientă pentru persoanele cu osteoartrită.

Curcumina Ajută La Tratarea Artritei Reumatoide

Curcumina poate fi folosită ca tratament în cazul artritei reumatoide.

Artrita reumatoidă este o afecțiune inflamatorie cronică ce afectează în principal articulațiile.

Artrita reumatoidă se poate răspândi la inima, la plămâni, la vasele de sânge, la ochi și la piele.

Artrita Reumatoidă este o afecțiune care provoacă inflamarea și umflarea articulațiilor, accentuând deteriorarea progresivă a oaselor într-o perioadă scurtă de timp.

Există studii pe 3 grupuri de oameni cu artrită reumatoidă, cărora li s-au administrat pe o perioadă de 8 săptămâni 500mg curcumina și/sau 50 mg diclofenac.

În aceste opt săptămâni, primului grup li s-a administrat 500 mg de curcumina, la al doilea grup 50 mg de diclofenal sodic iar la al treilea grup ambele, 500 mg curcumina + 50 mg diclofenac sodic.

Dupa cele 8 săptămâni de test, primul grup căruia i-a fost administrat doar cele 500 mg de curcumina au avut rezultate semnificative, articulațiile s-au dezumflat iar durerile s-au diminuat spre deosebire de celelalte 2 grupuri care nu au avut rezultate atât de bune.

Curcuma Ajută La Sănătatea Pielii

Curcuma este un tratament foarte bun pentru diferitele afecțiuni ale pielii, având proprietăți antiinflamatorii, antioxidante și antimicrobiene.

S-a dovedit că, curcuma ajută la vindecarea acneelor, a psoriazisului, a dermatitei și eczemelor.

Curcuma pe cale orală este o opțiune de tratament eficient împotriva bolilor cronice inflamatorii ale pielii.

Curcumina Previne Degenerarea Ochilor

Principala cauză în cazul orbirii mai ales la persoanele peste 60 de ani este Glaucomul, care este un grup de afecțiuni ale ochilor.

Există studii în laborator pe grupuri de animale (șoareci) cărora li s-a aplicat timp de 3 săptămâni, o soluție pe bază de picături care conținea curcumina.

Grupul de șoareci cărora li s-a aplicat soluția cu curcumina au înregistrat o îmbunătățire cu 23% a celulelor retiniene în comparație cu grupul de șoareci care nu au primit tratamentul.

Rețete Pe Bază De Turmeric

Curcuma sau turmericul este un ingredient esențial de bază, care are o aromă ușoară, popular în mâncărurile indiene și din Orientul Mijlociu.

Turmericul este folosit destul de mult în India și tot mai des pe post de condiment în bucătăriile din întreaga lume, având un gust puțin amărui și puțin piperat care aduce puțin cu gustul de ghimbir.

Turmericul este folosit ca ingredient principal în amestecul de curry, este folosit în stare proaspătă dar poate fi folosit și ca produs murat.

Turmeric Latte

Una dintre rețetele mele preferate pentru un moment de relax și plus de valoare la sănătatea funcționării organismului este turmeric latte, rețeta pe care recomand să o savurați cu toată dragostea.

Pentru rețeta turmeric latte ingredientele folosite sunt:

  • Lapte Caju
  • Praf de turmeric
  • Scorțișoară măcinată 
  • Extract de vanilie
  • Ghimbir
  • Piper negru
  • Sirop de agave sau sirop de arțar 

Click aici sau pe imaginea de mai jos pentru reteta!

Turmeric Latte Reteta

Urmareste-ne pe Facebook ca sa stii doar informatii care conteaza!

Despre Cozmin

Viața este darul suprem pe care îl primim, o aventură fascinantă plină de emoții, bucurii și provocări. Fiecare zi ne aduce oportunități de a crește, de a învăța și de a ne descoperi pe noi înșine. Să prețuim fiecare moment, să căutăm frumusețea în lucrurile simple și să ne bucurăm de călătoria noastră pe acest pământ. Viața este o comoară prețioasă și este în mâinile noastre să o trăim în cel mai plin, autentic și responsabil mod posibil!

Poti cauta si

Ceai de coada soricelului

Coada Șoricelului – Achillea Millefolium Beneficii Naturiste

Totul Despre Coada Șoricelului Introducere: În inima naturii, unde verdele pădurilor se întâlnește cu susurul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *