Horia Constantinescu (ANPC): Vocea Puternică În Sprijinul Consumatorilor Români

Dacă ați fost cel putin odată în viață un client nemulțumit vă recomand să aveți răbdare pentru a citi până la capăt acest articol cu atenție. Vă promit că acest articol reflectă realitatea în viziunea unui consumator și merită tot timpul acordat, în plus vă garantez că vă veți amuza pe alocuri, pe seama întâmplărilor!!!

Cuprins:

Mă declar fost „judecător” al acestui Horia Constantinescu, un om care a reușit totuși să mă cucerească de curând prin profesionalism, implicare și promptitudine.
Povestea începe în anul 2022, când, după mai multe spectacole consumate prin iabilet.ro, am ajuns să fiu implicat în operațiunea „spectacolul înșelătoria” pe care „probabil” iabilet.ro l-a regizat.
Spun „probabil”, deoarece nu am nicio dovadă că ei chiar au planuit asta, însă nici nu le acord mea culpa, mai ales pentru faptul că nu s-au dovedit a fi pro-client.
Cum spuneam, în 2022 am achiziționat 2 bilete pentru spectacolul mediatizat și publicat pe site-ul iabilet.ro, și anume: Theatre Russian Ballet – Sankt Petersburg – Lacul Lebedelor, programat să aibă loc la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța.
Iabilet.ro
Toate bune și frumoase.
În ziua cu pricina, „Je”, pe persoană fizică și deloc publică, m-am pregătit cu pantofi, pantaloni de stofă, cămașă și fără „jacă de pele„.
Ar fi trebuit să merg alături de soția mea, pregătită și ea cu accesoriile din dotare, insă am decis să o sunăm pe doamna manager, Daniela Vlădescu, de la Teatrul Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” din Constanța, pentru a ne asigura că totul este în regulă.
Se pare că intuiția și conexiunea lui „Je” cu „Doamne Doamne” activaseră deja anumite suspiciuni inconștiente.

La telefon, cu doamna manager, Daniela Vlădescu

„Domnule dragă, credeți-mă că m-am săturat să răspund la aceste telefoane, care sunt sute de altfel.
Situația asta nu este doar de anul acesta.
Cei care v-au vândut aceste bilete cu siguranță v-au înșelat, deoarece noi nu avem niciun fel de contract în acest sens și nici nu intenționăm să semnăm unul cu această trupă în viitorul apropiat.
Însă vă invităm să vizionați un spectacol care se va ține gratuit pentru a compensa situația neplăcută.”
Până aici, „toate bune, dar nu prea frumoase”.

Mi-am exprimat recunoștința și mi-am prezentat scuze pentru deranjul cauzat, conștientizând faptul că doamna era deja contactată de alte sute de entuziaști ai spectacolului fake organizat de iabilet.ro, asemenea mie.
Mă uit la soția mea, dezamăgit și cu acel sentiment de „jack ass„, mă scarpin în creștetul capului, înghit în sec și zic: „Iubit-o ne-am luat-o!
Bineînțeles că nu ne-a ajuns doar această „țeapă” pentru că am decis să achiziționez, după câteva luni, alte două bilete, mai exact în februarie, pentru MozART Group, care se ținea la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța pe data de 15 mai 2023.
Ați ghicit!
Da, așa e, am avut parte de același tratament ca la „Lebedele Invizibile” de la Oleg Danovski.

Am primit mesaj de la iabilet.ro:

Buna ziua,
Organizatorii evenimentelor MozART Group doresc sa va transmita urmatorul mesaj:
Stimați spectatori,
Vă informăm că, din nefericire, suntem nevoiți să amânăm concertul MOZART Group de anul acesta.
Știm că nu sunt vești bune și ne cerem scuze pentru disconfortul creat.

Lucrăm intens pentru reprogramarea evenimentului și vă vom ține la curent cu noi informații.
Biletele deja achiziționate vor fi valabile pentru noile date ale spectacolului.

Mulțumim pentru înțelegere și abia așteptăm să vă aducem experiența memorabilă a concertului Mozart Group cât de curând posibil.”
Am mormăit câteva citate ale unui ilustru personaj etnic „necunoscubil” și… am înghițit în sec.

Încrederea trădată: Cum i-am spus soției mele despre a doua țeapă!

Știți zicala aceea:
Dacă m-ai înșelat odată, să-ți fie rușine, iar dacă m-ai înșelat a doua oară, să-mi fie rușine.
Cu „nasul mânjit” ma uit către soția mea și-i spun: Draga mea, îmi pare rău, dar se pare că o să vedem spectacolul celor de la MozART Group pe YouTube și o să aplaudăm în gând!
După toate acestea, am decis a doua zi să iau legătura cu cei de la iabilet.ro pentru a demara procedura de restituire a banilor pentru cele doua spectacole faimoase, pe cale amiabilă, având și o specializare de mediator și știind cum funcționează lucrurile.

Între divertisment, legi și dezamăgire: Scrisoarea mea către iabilet.ro pentru restituirea banilor!

Așa că, m-am așezat la birou, mi-am pus ochelarii de scriitor și am început să ciupesc tastatura, scriindu-le un email în speranța unei soluții amiabile:

„In baza prevederilor Codului Civil și ale Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale întreprinderilor în relația cu consumatorii, subsemnatul „Je”Je”Je” solicit restituirea sumei, reprezentând contravaloarea a două bilete achiziționate la spectacolul Theatre Russian Ballet – Sankt Petersburg – Lacul Lebedelor, programat să aibă loc la Teatrul Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” din Constanța. Conform informațiilor furnizate de către directorul Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski”, spectacolul nu se va mai ține deoarece nu au semnat și nici nu vor semna un contract cu trupa Theatre Russian Ballet – Sankt Petersburg, pe fondul situației actuale. În acest context, conform prevederilor legale menționate anterior, solicit restituirea integrală a sumei plătite pentru cele două bilete. În cazul în care nu se va face această restituire în termen de 7 zile, ne vom adresa instituțiilor abilitate cu privire la această situație, pe motiv de escrocherie și practici incorecte. În plus, vom lua legătura cu presa scrisă din Constanța pentru a aduce la cunoștința publicului această problemă sensibilă. Vă rog să luați în considerare această solicitare și să acționați în cel mai scurt timp posibil în vederea restituirii sumei încasate. Mulțumesc.”

Răspunsul echipei iaBilet.ro și simțul lor dezvoltat pentru a mă convinge să nu-mi cer banii înapoi!

Și, na belea!
Primesc un mesaj înapoi de la iabilet.ro în care aceștia refuză pe motiv că… aveți emailul cu răspunsul lor „bagabonțesc”.
Practic in timp ce citeam mesajul lor cu voce tare, aveam impresia ca citesc:
„Dragă client, Ne pare rău, dar biletele nu au fost, de fapt, pentru un spectacol, ci pentru o experiență unică de a vă testa simțul umorului.
Vă mulțumim că ați ales să râdeți alături de noi!
PS: Dacă vreți bilete la un spectacol real, avem niște oferte excelente pentru ‘Circul iabilet.ro’. Intrarea este pe bază de invitație… sau pe baza unui email amuzant precum al dvs. 😊”
Da sigur, acest mesaj era doar în imaginația mea, la email-ul de la iabilet.ro pe care creierul meu la interpretat într-o variantă amuzantă!

De fapt mesajul lor oficial este acesta:

„Buna ziua, Desi ne-am dori, din pacate, nu va putem ajuta cu solicitarea dumneavoastra deoarece organizatorul nu permite anularea biletelor si efectuarea refund-ului pentru evenimentele pe care le organizeaza. Conform OUG 34 / 2014, organizatorul este liber să nu permită renunţarea la bilet (anularea acestuia in orice moment), achiziţionarea de biletele la spectacole fiind exceptată de la aplicarea dreptului de retragere reglementat de OUG 34/2014, art. 16 lit. a) din acest act normativ. Acest lucru este specificat si in termeni si conditii de pe site (Termeni și condiții – iaBilet.ro) la punctul 5.9 – biletul achizitionat poate fi returnat sau schimbat numai dacă organizatorul evenimentului acceptă şi numai cu respectarea condiţiilor de retur specificate de asemenea la capitolul 5 ce tine de returnarea contravalorii biletelor. Termenii si conditiile achizitionarii biletelor sunt afisate premergator plasarii comenzii pe site iar dvs. ati bifat ca le-ati citit si ca le-ati acceptat. Va multumim inca o data pentru e-mailul trimis si va stam la dispozitie oricand pe viitor pentru alte informatii suplimentare. Toate cele bune, Cu drag, Alesia”

Citesc mesajul și rămân „prost cu diplomă”!
Nu-mi rămâne altceva de făcut decât să contactez protecția consumatorului, ANPC.

Primesc răspuns de la ANPC, cu reprogramare, resemnare și surpriză: Jurnalul unui consumator pierdut în birocrație

„BUNA ZIUA! VA ADUCEM LA CUNOSTINTA FAPTUL CA RECLAMATIA DUMNEAVOASTRA A FOST TRANSMISA, DIN ORDINUL PRESEDINTELUI ANPC, SPRE COMPETENTA SOLUTIONARE LA COMISARIATUL JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR CLUJ.”

Valeeu” la Cluj???
M-am prins că cineva a trimis acest mesaj fără să-l gândească prea mult și mi-am zis:
E clară treaba, nu mai are rost să-mi mai bat capul, pentru că risc timp și nervi consumați, așa că m-am resemnat.

Întoarcerea la Lacul Lebedelor și reevaluarea unei opinii despre Horia Constantinescu

După mai bine de un an în care am și uitat de toată situația asta, primesc notificare că eu și soția mea avem spectacol pe 01.10.2023, stiți deja nu?
Acel faimos spectacol:
Theatre Russian Ballet – Sankt Petersburg – Lacul Lebedelor, reprogramat să aibă loc pentru a nu știu câta oară la Teatrul Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski”.
Mă gândesc: băi tată, ăștia încă vând spectacolul ăsta, deci există mii de oameni în toată țara care se simt ca mine, nu este normal așa ceva.
Mă aflam în comunitatea de urmăritori ai domnului Horia Constantinescu, urmărind toată povestea cu Taverna Dracilor, aceasta fiind pe lista mea de „to do”.
Recunosc că nu prea eram fan Horia Constantinescu, judecând superficial calitatea lui de om probabil doar pentru o ieșire necontrolată a dânsului, speculată și „televizată” de altfel în celebrul caz cearceaful.
Acum îmi dau seama că i-am pus o etichetă greșită, cum facem mulți dintre noi de altfel, și fără a pierde prea mult timp pentru a-mi face propria impresie despre acest om am împrumutat prejudecăți manipulate, de la alții.

Când destinul dar și monologurile din online îți dau o notificare și te îndrumă spre Horia Constantinescu

Cum spuneam, urmăream această situație; anormală de altfel și pe online și la TV, dintre Taverna Racilor și ANPC, dintre acest domn „Pescobar” și Horia Constantinescu, când mi-a venit notificarea că trebuie să mergem la „Prostacol”.
O Mai Gad” vorba unui celebru, nu știu cum i-o fi numele și dacă mai este în viață, iar dacă nu, să-i dea Dumnezeu sănătate pe lumea cealaltă:
Cine-o fi de vină, cine-o fi greșit… de mi-am luat eu țeapă fără să fi gândit!
Mi-a venit ideea să-l contactez direct pe Horia Constantinescu pe Facebook chat, fiind aproape convins că nu o să iasă nimic de aici, dar am zis totuși că nu am nimic de pierdut decât, cel mult, un mesaj trimis.
Și ca să fiu în același trend cu simpaticul domn Horia Constantinescu, șeful de la ANPC, vă recomand să citiți: ANePeCe sau ANâPâCâ, cum sugerează și dânsul în clipurile sale celebre de altfel.
Băi tată”, primesc răspuns după câteva minute, cum o să vedeți de altfel din conversația pe care o voi face publică mai jos, aceasta fiind conversația mea personală.
Am rămas surprins de promptitudine, mai ales că era sâmbătă seara, iar omul ăsta a răspuns unui consumator pe care nu-l cunoștea…!

Horia Constantinescu
51 K de persoane apreciază asta, inclusiv xxxx xxxx şi 17 prieteni
Blog personal

Ai trimis

Buna seara domnule Horia Constantinescu. Va urmaresc „sumar” activitatea de putin timp si nu fac asta doar pentru afinitatile mele pentru stand-up comedy, pe care le gasesc placute si amuzante in stilul unic al dumneavoastra de a comunica cu audienta, ci si pentru faptul ca ati demonstrat acuitate intelectuala. Trecand peste acest capitol, vreau sa va rog daca puteti sa ma sfatuiti ce ar trebui sa faca un „consumator” de „evenimente” care a picat ca si alte sute sau poate mii de alti „consumatori” in spectacolul „inselatoria” pe care iabilet.ro il regizeaza destul de des, incasand bani pe care si-i insuseste de ani de zile pe spatele unei „vrajeli” sub pretextul situatiei speciale a conflictului din Ucraina… Azi mi-a venit o a 3-a reprogramare (in cei 2 ani), pentru unul dintre spectacolele achizitionate, pe care va trebui sa-l vizionam in 2024, si mai am inca cel putin unul achizitionat in acelasi stil. Spectacolul ar fi trebuit sa fie in 2021, 2022, 2023 si acum reprogramat in 2024… Am luat legatura cu directoarea de la Oleg Danovski, iar distinsa doamna mi-a confirmat ca situatia este din 2021 si sunt sute de persoane care au sunat-o pana acum, chiar daca dansa nu a semnat nici un contract cu nici o trupa din Rusia in acest sens. I-am contactat pe cei de la iabilet.ro si: „In baza prevederilor Codului Civil și ale Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale întreprinderilor în relația cu consumatorii, subsemnatul Je” Je” Je” solicit restituirea sumei, reprezentând contravaloarea a două bilete achiziționate la spectacolul Theatre Russian Ballet – Sankt Petersburg – Lacul Lebedelor, programat să aibă loc la Teatrul Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” din Constanța. Conform informațiilor furnizate de către directorul Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski”, spectacolul nu se va mai ține deoarece nu au semnat și nici nu vor semna un contract cu trupa Theatre Russian Ballet – Sankt Petersburg, pe fondul situației actuale. În acest context, conform prevederilor legale menționate anterior, solicit restituirea integrală a sumei plătite pentru cele două bilete. În cazul în care nu se va face această restituire în termen de 7 zile, ne vom adresa instituțiilor abilitate cu privire la această situație, pe motiv de escrocherie și practici incorecte. În plus, vom lua legătura cu presa scrisă din Constanța pentru a aduce la cunoștința publicului această problemă sensibilă. Vă rog să luați în considerare această solicitare și să acționați în cel mai scurt timp posibil în vederea restituirii sumei încasate. Mulțumesc.” Raspuns de la iabilet.ro: „Buna ziua, Desi ne-am dori, din pacate, nu va putem ajuta cu solicitarea dumneavoastra deoarece organizatorul nu permite anularea biletelor si efectuarea refund-ului pentru evenimentele pe care le organizeaza. Conform OUG 34 / 2014, organizatorul este liber să nu permită renunţarea la bilet (anularea acestuia in orice moment), achiziţionarea de biletele la spectacole fiind exceptată de la aplicarea dreptului de retragere reglementat de OUG 34/2014, art. 16 lit. a) din acest act normativ. Acest lucru este specificat si in termeni si conditii de pe site (Termeni și condiții – iaBilet.ro) la punctul 5.9 – biletul achizitionat poate fi returnat sau schimbat numai dacă organizatorul evenimentului acceptă şi numai cu respectarea condiţiilor de retur specificate de asemenea la capitolul 5 ce tine de returnarea contravalorii biletelor. Termenii si conditiile achizitionarii biletelor sunt afisate premergator plasarii comenzii pe site iar dvs. ati bifat ca le-ati citit si ca le-ati acceptat. Va multumim inca o data pentru e-mailul trimis si va stam la dispozitie oricand pe viitor pentru alte informatii suplimentare. Toate cele bune, Cu drag, Alesia” Am contactat ANPC iar pe 19 mai 2023 am primit mesajul: „BUNA ZIUA! VA ADUCEM LA CUNOSTINTA FAPTUL CA RECLAMATIA DUMNEAVOASTRA A FOST TRANSMISA, DIN ORDINUL PRESEDINTELUI ANPC, SPRE COMPETENTA SOLUTIONARE LA COMISARIATUL JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR CLUJ. De atunci nimic..! Va rog un raspuns daca se poate. Multumesc frumos!
Enter

Horia Constantinescu

Acesta este un mesaj automat!Pentru cei care vor sa depună sesizari, legate de un serviciu sau produs, intrați pe pagina www.anpc.ro, la formularul de sesizari. Daca vrei sa imi dai o informatie legată de abateri ce pun in pericol SĂNĂTATEA consumatorilor, susținută de poze si numele locatiei, lasă-mi mesajul! Celor ce imi transmit un gând bun, vă mulțumesc pentru acesta și vă asigur că este important pentru mine. Datorită volumului mare de mesaje nu pot raspunde imediat si va cer scuze!
Enter

Ai trimis

Am facut deja o sesizare, acesta este motivul pentru care v-am abordat personal!
Enter

Horia Constantinescu

Ce numar ati primit?
Enter

Ai trimis

RECLAMATIE xxxxx/ 10.05.2023
Enter

Horia Constantinescu

Ma ocup
Enter

Ai trimis

Multumesc frumos. O seara excelenta!

Când promptitudinea întâlnește profesionalismul: Rezolvarea situației cu iabilet.ro

Luni dimineața primesc mesaj de la iabilet.ro
Buna ziua,
Avand in vedere solicitarea anularii comenzii identificate cu nr. xxxxxxxxxxxxxx – Constanta: Theatre Russian Ballet – Sankt Petersburg – Lacul Lebedelor, va rog sa ne indicati contul IBAN si numele complet al beneficiarului.
Multumesc frumos!
Cu drag, Ana
De asemenea primesc un mesaj și de la ANPC

Buna ziua ,va rog sa ne  transmiteti ibanul dumneavoastra.

Comisar Crisan Gabriela!

Reconectarea cu un brand: Povestea neașteptată a unei împăcări forțate cu iabilet.ro

E prima oară când văd un „organ” că face ceva atât de repede.
Trimit datele cu un cont în euro și la iabilet.ro și la ANPC, după care mă sună o domnișoară de la iabilet.ro, super draguță (la voce), și „excesiv de educata”, care aproape, că mă face să-mi pară rău că trebuie să-mi primesc banii inapoi.
Mă simt un client important și fidelizat.
Jur că-mi venea să-i spun: domnișoara Ana, dă-i Doamne iartă-mă de bani, cât sunt 1000 de RON, hai să-i bem sau…?
Eu am vrut să confirm că m-am indragostit de … iabilet.ro …, dar m-am uitat în dreapta și soția mea iubita se uita la mine, așa că pentru siguranța fizicului meu; zic, sigur domnișoară, vă voi trimite datele de iban, dacă se poate ale soției mele.
Zis și făcut, mă telepoprtez iarăși pe email și:

Primesc de la Ana emailul de mai jos:

Buna ziua,
Asa cum am discutat si am agreat, va rugam sa ne sprijiniti cu contul bancar in lei pentru a opera cele 2 comenzi indicate anterior.
Multumesc frumos pentru colaborare!
Cu drag, Ana

Raspuns de la JE:

In urma solicitarii dumneavoastra telefonice, am revenit cu acest cont in Lei!

Titular: xxxx  xxxxx
IBAN:  xxxxxxxxxxxxxxxxxx
Valuta: Lei
Nume banca: Raiffeisen Bank
Cod swift: RZBRROBU

Multumesc!

Primesc în maxim un minut, răspuns de la Ana, ioooi pardon iabilet.ro:

Buna ziua,
Am primit solicitarea dumneavoastra. In cel mai scurt timp vom opera tranzactia pentru returnarea sumei in contul comunicat. In termen de maximum 14 zile lucratoare vom procesa tranzactia.
Va multumim,
O zi frumoasa!
Cu drag, Ana

Doamne, ce bine a fost cu Ana, pardon, din nou, iabilet.ro.
Lăsând hazul de necaz la o parte, sper că iabilet.ro să se „căiască” și să se lepede de Satana luând decizia să returneze banii tuturor celor pe care i-a „încasat” aiurea, fără a se ascunde în spatele unor clauze abuzive.
Băi tată, semnezi un contract cu un prestator de evenimente, angajează-ți, Doamne iartă-mă, juriști, sau nu le da banii până nu prestează spectacolul, nu ne trimite nouă, muritorilor de rând, vrăjeli de genul.

Experiența mea cu ANPC: Eficiență și profesionalism în rezolvarea situației cu iabilet.ro

Mulțumesc A Ne Pe Ce și în special Horia Constantinescu pentru rezolvarea celei mai simple, rapide și corecte situații anormale într-o piață funcțională!
Aceste situații nu ar trebui să devină normalități într-un stat condus de oameni integri și normali cum mi-a demonstrat că este Horia Constantinescu în acest caz.
Treabă bună, însă, după întregul periplu amintit și după ce am fost pus în fața unor situații frustrante și neprevăzute, am ajuns la concluzia esențială că drepturile consumatorilor nu trebuie ignorate sau trecute cu vederea.
Pentru fiecare dintre noi, este vital să ne cunoaștem drepturile și să nu ezităm să cerem lămuriri atunci când simțim că ne-a fost adus un prejudiciu.
În acest sens, încurajez pe oricine se simte înșelat sau nedreptățit de un operator economic să se adreseze Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Vă garantez că, bazându-mă pe propria experiență, ANPC este cu adevărat pro-consumator și are resursele și determinarea de a media și rezolva aceste situații într-un mod corect.
Nimeni nu ar trebui să se simtă singur în fața unor asemenea provocări, iar apelând la instituțiile abilitate, ne asigurăm că drepturile noastre sunt respectate.

Concluzie:

Practic, din acest articol am vrut să rezulte că, în ciuda experienței mele mai puțin fericite cu iabilet.ro, ANPC sub conducerea lui Horia Constantinescu se dovedește a fi o instituție funcțională, cel puțin pentru mine este și sunt convins că poate fi pentru orice consumator care apelează cu încredere.
Chiar și așa, recunosc că acest lucru vine, poate, cu o surpriză mai mare pentru mine decât pentru majoritatea cititorilor mei.
La început, eram sceptic, mai ales având în vedere vocile sonore care se împiedicau să arunce cuvinte defăimătoare în online, mai ales la adresa lui Horia Constantinescu care reprezintă ANPC.
Erau acele cuvinte care, sincer, mi-au tăiat din elan și m-au făcut să mă gândesc de două ori.
Totuși, dorința de a înțelege m-a motivat să urmăresc de aproape activitatea lui Horia Constantinescu pentru aproximativ două săptămâni.
Și ce am observat?
Horia este genul de om care își începe ziua devreme, trăind practic după proverbul bunicii mele: „Cine se trezește de dimineață, departe ajunge!„.
Și nu doar o dată, ci zi de zi, dovedind continuitate și coerență în acțiunile sale, calități ale unui adevărat lider.
Este genul de conducător care inoată împotriva curentului, care nu „dă bir cu fugiții!” nici când vântul bate puternic împotriva lui.
Se luptă cu o mentalitate îmbătrânită și învechită, luptând pentru inovație și eficiență într-o lume care pare că se complace în stagnare.
Amenzile sau suspendările sunt instrumente prin care cei care greșesc pot fi îndrumați să se corecteze.
Ce să vezi, surpriză, și eu am luat cateva amenzi care m-au usturat și care mi-au revizuit comportamentul și sunt de asemenea sigur că fiecare dintre noi am fost în situatii de genul ăsta.
Sunt convins că ANPC nu este aici pentru a pedepsi, ci pentru a construi ceva funcțional și durabil, ceea ce sper și de la furnizorul meu de servicii iabilet.ro pentru că vreau să merg în continuare la spectacole..

De ce spun ca Horia Constantinescu este demn de urmat de toți ceilalți „șefi” de instituții?

Pentru că o schimbare în bine, oricât de mică, în cadrul unui sistem atât de important pentru cetățeni, dovedește că există alternative.
Pentru că noi toți cei care trăim în țara asta merităm mai mult decât o șansă superficială.
Pentru că, până la urmă, nu vorbele, ci faptele arată adevărata schimbare.
Pentru că, așa cum observ din postarile lui, nu se ferește să spună că-l are alături de el pe Dumnezeu și că aceasta este calea cea dreaptă, pe care a ales să o urmeze, chiar si impotriva celor care nu vor sa se alinieze si preferă sa se plangă!
Si pentru ca a dovedit barbatie si si-a asumat greselile din trecut public.
Dar mai ales pentru eu cred in schimbare iar: „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra”!

Despre Cozmin

Viața este darul suprem pe care îl primim, o aventură fascinantă plină de emoții, bucurii și provocări. Fiecare zi ne aduce oportunități de a crește, de a învăța și de a ne descoperi pe noi înșine. Să prețuim fiecare moment, să căutăm frumusețea în lucrurile simple și să ne bucurăm de călătoria noastră pe acest pământ. Viața este o comoară prețioasă și este în mâinile noastre să o trăim în cel mai plin, autentic și responsabil mod posibil!

Poti cauta si

Consiliul-judetean-constanta-CJ-C

Scrisoare către mama: Rugămintea unui fiu pentru viitor!

O scrisoare profundă și emoționantă, primită de la un urmăritor din Constanța, subliniază importanța alegerilor …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *